3 iulie 2015




                                                        
                                                        MINIM O DOZA DE BUCURIE
                                                            


                 Tot mai des aud in jurul meu oameni care spun : " nu ma mai bucura nimic "  , poate asa e sau nu? Imi pun intrebarea asta mie, ce ma bucura pe mine ? La mine raspunsul vine natural, sunt un om care ma bucur de orice, de la prima raza de soare care imi arata ca o sa fie o zi calda pana la  o piesa faina la radio care imi trezeste amintiri ( ma bucur si de amintirile "somnoroase" trezite :) ). Sunt convinsa ca daca o sa cautam motive de care sa ne bucuram fiecare putem adauga in lista noastra o multime de momente care ne aduc zambetul pe fata , de la faptul ca dimineata te- ai trezit cu chef de viata, ca iti iei cafeaua favorita si o savurezi in drum spre lucru, ca un peisaj frumos iti apare in cale, ca un prieten drag te suna si stai la povesti, ca un gand frumos iti vine in minte si- l traiesti ca si cum esti acolo si  uite asa ne dam seama ca exista o multime de lucruri de care sa ne bucuram, lista poate continua la nesfarsit...
                Astazi printre multitudinea de bucurii de care am avut parte cea de care am fost cea mai multumita a fost faptul ca am reusit saptamana asta sa merg la alergat asa ca va recomand sa incercati sa va bucurati de miscarea in aer liber ca tot e vara, sentimentul de dupa e genial, simti ca poti sa faci orice. Doar noi avem capacitatea de a ne crea mici bucurii in timpul unei zile asa ca nu ezitati ca macar treizeci de minute sa va faceti timp pentru voi, pentru micile placeri care va incarca de energie, nu ca sunt eu cea mai capabila sa dau sfaturi, dar am incercat pe propria piele cum se spune si functioneza :) .
            Dupa aceasta mica introducere ceea ce vroiam sa transmit  era faptul ca daca vizitati Targu-Jiul si aveti timp pentru o mica alergare  treceti si pe la stadion, e deschis pentru toata lumea.

             O vara geniala sa fie!
 


            Mai jos o sa gasiti cateva informatii despre Stadionul Tudor Vladimirescu preluate de pe :
            https://ro.wikipedia.org/wiki/Stadionul_Tudor_Vladimirescu

Stadionul Tudor Vladimirescu este un stadion din Târgu Jiu care găzduiește echipa de fotbal Pandurii, dar este dotat si cu pistă de atletism. Arena a fost inaugurată în 1963, iar în 2005, odată cu promovarea în Liga 1 a echipei locale, a fost complet renovat, iar baza sportivă a fost mărită cu mai multe terenuri de antrenament dotate cu gazon natural și sintetic.
Din 2007, Stadionul Tudor Vladimirescu dispune si de nocturnă.
În 2009, aici a avut loc finala Cupei României, între CFR Cluj și FC Timișoara.
A fost botezat după Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821.

29 iunie 2015

   


                                     Hai la Polovragi, in Gorj!





              Ati avut vreodata sentimentul acela in care te uiti afara ce fain e si vrei sa pleci si nu mai ai stare? Acel sentiment m-a facut astazi sa merg catre Polovragi si am cutreierat asa ca un copil in excursie putin zona, am mai fost aici, dar mereu parca ceva e diferit! De cum ajungi in Polovragi si mai ales la intrarea pe Cheile Oltetului incepi sa simti racoarea oferita de muntii din apropiere si cel mai frumos e gandul acela ca pasesti intr- o lume in care parca se termina civilizatia si o liniste racoroasa iti reda libertatea de care ai atata nevoie dupa o saptamana de lucru.

La intrarea pe Cheile Oltetului suntem informati despre faptul ca aici o sa vedem despartite de apa Oltetului Masivul Parang si Muntii Capatanii, la doar 1 Km o sa gasiti Pestera Polovragi, care a fost sapata de un brat al raului Oltet intr-o banda de calcare lata de 1,5 Km, daca tot am ajuns pana aici trebuie sa va spun ca ne aflam la 670 m altitudine in Cheile Oltetului. Niste informatii utile despre pestera ne sunt date chiar de la intrare si anume ca are o distanta de 600 m electrrificata, ca exista o temperatura constanta de 9 Grade Celsius , nu  exista curenti laterali si este inchisa pentru turisti in perioada hibernarii coloniei de lilieci ( sezonul rece ).  Aici ar fi locuit liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, şi tot în perimetrul peşterii vracii prelucrau o plantă medicinală numită „povragă”, „polvragă” sau „polovragă”, ceea ce ar explica şi toponimul pe care îl împart mănăstirea şi peştera. 







 Dupa ce iesiti de pe Cheile Oltetului sa nu ratati Manastirea Polovragi cu o istorie impresionanta. 



       Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu şi Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).



       Timp de peste un secol şi jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcaş, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, aşa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi. Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. 







De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţară noastră ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud şi vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevarată cetate de apărare.

Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolniţa, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738. 
In speranta ca mica drumetie prin Polovragi v- a fost pe plac va asteptam cu drag, mai sunt o multime de lucruri si locuri de descoperit. Asa cum imi place mie sa spun ca fotografiile nu sunt suficiente sa descrie minunatele peisaje si locatii, veniti si creati-va amintiri pe care sa le impartasiti cu cei dragi. O vara geniala sa fie !


Au fost de ajutor : http://novaciranca.ro/info/turism/monahal/manastirea-polovragi.html

29 decembrie 2014

Fericirea cu care vreau sa incep Noul An aleg sa o ofer si celor din jur, asa ca iata cateva mici parti din fericirea mea si sunt de aici din Gorj, nu uitati sa zambiti! :))







5 octombrie 2012

NU UITATI SA ZAMBITI

Zambetul reprezinta o modalitate de exprimare a unor stari interioare, zambim atunci cand revedem o persoana draga, cand ni se intampla ceva frumos, cand primim o veste buna, cand primim un cadou, cand suntem alaturi de prieteni, zambim atunci cand dorim sa multumim cuiva ca ne-a ajuta, zambim chiar si atunci cand suntem nepregatiti si incercam sa scapam basma curata, sunt o multime de situatii in care zambetul ne ajuta sa depasim si sa incheiem un moment.
 Astazi este Ziua Internationala a Zambetului zi in care toata lumea trebuie sa zambeasca, ziua zambetului a fost initiata Harvey Ball in anul 1963 cand a creat si "fata zambitoare" care a devenit un simbol al bucuriei, acum o gramada de "fete zambitoare" ne fac zilele mai vesele, fie ca o "fata" iti zambeste la oglinda retrovizoare, de pe ceasca de cafea de la servici sau de pe un tricou  cu siguranta iti aduce un mic zambet, asa ca nu uitati sa ZAMBITI mereu !!

23 septembrie 2012

Minunata Transalpina





Initial folosita ca o poteca de munte de catre pastorii din Sibiu pentru a duce turmele de oi in Tara Romaneasca, Transalpina cunoscuta si sub numele de Poteca Dracului a devenit cea mai inalta sosea din Romania. Transalpina strabate 4 judete: Gorj, Valcea, Sibiu si Alba si cu siguranta ofera niste amintiri spectaculoase turistilor, frumustetea peisajului iti ramane intiparita pe retina ceva vreme, ai vrea sa cuprinzi cu privirea tot mai mult si sa-ti ramana cat mai mult amintirea, o sa impartasesc cateva poze cu voi care imi doresc sa va trezeasca interesul pentru acest loc minunat.

17 iulie 2011

PESTERA MUIERILOR

Peştera Muierilor (sau Peştera Muierii) se află în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj.. Peştera are o lungime de aproximativ 3.600 de metri, traseul amenajat pentru turişti, aflat în etajul superior, are o lungime de 573 de metri si este electrificat, Pestera Muierilor fiind prima pestera electrificata din Romania.

La baza denumirii pesterii cu apelativul de a Muierilor se afla doua legende:

Prima spune ca, in trecutul istoric, atunci cand barbatii in putere plecau sa apere tara de navalitori, femeile luau in graba copiii si batranii pentru a se adaposti in pestera care in acele vremuri era cunoscuta doar de localnici.
A doua versiune sustine ca denumirea de Pestera Muierilor ar veni de la faptul ca in zilele toride ale verii, femeile se asezau sa toarca langa intrarea pesterii, unde aerul racoritor ce rabufnea din interiorul ei le-ar fi usurat mult munca de rasucit a firului.

Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. Galeria Urşilor, unde a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice şi mistreţi. Se pare ca primele informatii scrise despre Pestera Muierii dateaza din 1870, cand arheologul Al. Odobescu a mentionat-o intr-un chestionar arheologic. De atunci, intr-o perioada de peste 100 de ani de cercetari, s-au strans multe informatii de natura stiintifica si documentara, ce demonstreaza descoperiri arheologice, paleontologice, geomorfice, biospeologice si mineralogice valoroase.

4 noiembrie 2009

campanie Anti-Plicti

Pune bannerul de jos la tine pe blog. Implica-te, hai sa facem o tara mai vesela! In schimb, vei primi, cadou, un link de pe Anti-Plicti spre blogul tau. Mai multe detalii, AICI.

CAMPANIE PRELUATA DE PE http://anti-plicti.blogspot.com/