Dupa un drum cu un peisaj deosebit la 32 de km de Targu-Jiu pe defileul Jiului se inalta mareata Manastirea Lainici . Constructia manastirii a inceput in 1812 de boierii din regiune, adaposteste frumoase fresce interioare datand din 1860 si un iconostas compus din icoane realizate in stil bizantin. Manstirea Lainici a intampinat multe greutati de-a lungul istoriei. Pandurul Tudor Vladimirescu, care a vrut să ridice ţara împotriva turcilor, s-a ascuns o vreme la mănăstirea Lainici. Îmbrăcat în straie călugăreşti, acesta s-a ascuns până în ultimul moment. În 1817 turcii au devastat aşezământul, şi negăsindu-l pe Tudor, l-au decapitat pe călugărul Maxim, risipind obştea.Urmările Primului Război Mondial s-au făcut şi ele simţite. Defileul Jiului a fost locul unor bătălii crunte între armata română şi cea germană, care încerca să intre în Ţara Românească.
În 1926, cuviosul Visarion Toia a fost trimis, împreună cu 6 călugări, să refacă mănăstirea. Lăcaşul a fost restaurat integral, recăpătându-şi importanţa duhovnicească. Alături de vechea biserică a mănăstirii in 1990 a inceput constructia noii biserici. In biserica cea nou construită se află încă din vara anului trecut icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare", unicat în ţara noastră, adusă tocmai de la Muntele Athos.Icoana este neobişnuită prin dimensiunile sale, fiind pictată pe lemn de santal şi acoperită cu o mantie grea de argint aurit. In faţa altarului, o casetă aurită revarsă puterea multor sfinţi ai Răsăritului, cu prezenţă unică în România, printre care Sfinţii Ignatie Briancianinov, Serafim de Sarov ori Dimitrie al Rostovului.
Manastirea Lainici primeste zilnic vizitatori din toata tara si nu numai, care vin sa inalte spre cer rugaciuni pentru familie si cunoscuti. "Prin rugaciunile existente in Biserica Ortodoxa omul poate sa zboare spre cer, importanta este constientizarea acestor comori", spunea staretul Sfintei Manastiri Lainici.
Sursa: Carte de rugaciuni cu povete si invataturi, tiparita cu binecuvantare Inalt Prea Sfintitului Nestor Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolitului Olteniei.