imagini din Gorj

CONSTANTIN BRANCUSI

Geniul romanesc

Acum, ne intoarcem cu gandul spre inceputul secolului XX si recunoastem cu satisfactie ca un roman, Constantin Brancusi ( 1876- 1957 ), ajuns in inima Parisului, dovedea intregii lumi ca patria sa musteste de geniu si-i poate oferi apogeul artei sale, pilduitoare pentru generatiile care vor urma. Brancusi a descoperit Cumintenia pamantului intr-o pe cat de antica, pe atat de moderna forma sculpturala, imbratisand filosofia naturalitatii, si- a jertfit pentru arta puterea tamaduitoare a sufletului carpatin intr-o Rugaciune iertatoare si pioasa, ne-a unit pentru totdeauna viata si moartaea intr-un Sarut vesnic, ne-a dat aripi de Maiastra si ne insoteste astazi si va fi mereu cu noi si cu cei ce vor urma in Coloana infinita a timpului si a optimismului fara margini, dandu-ne inepuizabila ‘ bucurie curata’.

In numeroasele lucrari privind viata sculptorului Brancusi, fiu al Gorjului, nasterea sa este consemnata pentru una din datele : 19, 20 sau 21 februarie 1876. Dupa al sau «Act de nastere », ( publicat in Ramuri, nr.1, august 1964 ), fara a fi interpretat cu atentie s-a sustinut deseori ca data a nasterii marelui sculptor: luna februarie, ziua douazeci si unu, ora noua dimineata . Dupa numeroase verificari s- a stabilit ca data a nasterii 19 februarie 1876.

Dupa cum se cunoaste, marelui sculptor i se propusese in 1934 sa ridice in orasul de pe Jiu o opera grandioasa, inchinata eroilor ce s-au jertfit pentru apararea patriei in primul razboi mondial. Brancusi a venit in Romania la sfarsitul lunii iulie 1937, dupa o lunga meditatie a operelor pentru tara sa, perioada in care initiatorii ridicarii lor au avut ragazul de a pregati si asigura marile cheltuieli cu sprijinul atelierelor de artizanat ale Ligii Femeilor Gorjene si cu aportul reunit al unor ministere antrenate in acest scop de insusi prim- ministrul tariii, gorjeanul Gheorghe Tatarescu.

Proiectul a debutat cu “ Calea Eroilor ” , cale care va porni din preajma Jiului trecand prin gradina publica spre locul unde se va ridica coloana recunostintei, leganadu-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni cu ideea recunostintei fara de sfarsit simbolizata prin coloana. Fara intarziere, la 12 noiembrie 1937, Consiliul comunal Targu- Jiu aproba ca strada nou creata si care incepe de la intersectia str. Tudor Vladimirescu cu str. Unirea, trecand pe la monumentul Recunostintei si apoi inconjurand biserica Sf. Apostoli si urmand traseul str. Gr. Saftoiu, prelungindu- se pe o portiune nou creata din str. Victoria pana in B-dul C. A. Rosetti si aleea din gradina publica, pana la digul Jiului sa poarte denumirea Calea Eroilor.

ALEEA SCAUNELOR

Prelungirea Caii Eroilor din B-dul C. A. Rosetti pana pe digul Jiului a fost conceputa de sculptor ca o alee in gradina publica pe care avea sa amplaseze mai intai “ Portalul de piatra ”, apoi “ Masa rotunda ” si “ Scaunele ”. Planul propriu-zis de amenajare a aleei a fost executat de arhitectul Rebhuhn, la 2 noiembrie 1937, dupa indicatiile lui Brancusi desigur, prevazandu- se 10 nise pentru banci, si multe, multe flori.

MASA ROTUNDA

La inceputul Caii Eroilor si al aleei nou amenajate in gradina publica, pe malul Jiului, Brancusi a amplasat in toamna anului 1937, o masa rotunda din piatra cu dimensiunile : tablia- 2,15 m diametru X 0, 43 m grosime si piciorul 2 m diametru X 0,45 m grosime.

SCAUNELE SI BANCILE DE PIATRA

Dupa cum se preciza intr- un document oficial in conformitate cu planul de amenajare a gradinei publice a orasului Tg-Jiu pe marginile aleei principale deschisa in toamna anului 1937, pe traseul careia este construit portalul de piatra s-au rezervat 10 nise in care urmeaza a se aseza scaune sau banci. De asemenea in jurul mesei rotunde construita din piatra pe digul Jiului, in capul aleei de sus, este necesar a se aseza o serie de scaune sau banci. Scopul era ca acestea sa formeze un ansamblu armonios cu portalul si masa de piatra construita pe aceasta alee principala. Masa rotunda va fi inconjurata de 12 scaune-taburele cu fata rotunda.

POARTA SARUTULUI

Sculptorul gorjean ii placea sa-i spuna « La porte du baiser » sau « Le monument du baiser » , Poarta sarutului a fost ridicata in toamna anului 1937, dar a fost ornamentata in vara anului 1938.

COLOANA INFINITULUI

Coloana infinitului a solicitat eforturi deosebite din partea constructorilor. Coloana a fost construita din fonta ( romboidele ) si otel ( tronsoanele interioare ) la atelierele Uzinei din Petrosani.

Uneori si mai ales in acest caz cuvintele sunt prea mici pentru aceasta truda artistica, ne ramane doar sa pretuim si sa pastram cu recunostinta ceea ce ne-a lasat marele sculptor Constantin Brancusi .

Sursa : « Insemnari despre Brancusi », Ion Mocioi, Editura Drim Edit & Spicon

Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtisoara

Înfiinţat în anul 1975, Muzeul Arhitecturii Populare Curtişoara cuprinde un număr de 30 de obiective care surprind modul de viaţă al gorjenilor de-a lungul timpului. El a fost construit în jurul ansamblului format din Cula Cornoiu şi celelalte edificii ridicate de familiile care l-au stăpânit.

Casele din Muzeu au fost strămutate din diferite zone ale Gorjului.
Începuturile…Potrivit arhitectului Andrei Pănoiu, iniţial a existat ideea amenajării unui muzeu în aer liber şi amplasării acestuia la Poiana Narciselor de la Preajba. Ulterior, în urma analizei profunde a situaţiei şi în contextul motivant al existenţei ansamblului de la Curtişoara format din culă, conac şi biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul s-a hotărât realizarea acestui important demers pentru cultura gorjenească şi nu numai atât, în spaţiul în care se află şi în prezent. Astfel, datorită, în principal, eforturilor depuse de doamna Elena Udrişte, directorul de atunci al Muzeului Ştefulescu, s-a inaugurat în august 1975 Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara. Extins pe o suprafaţă de peste 10 ha, beneficiind de cea mai fericită amplasare, muzeul s-a îmbogăţit permanent, cuprinzând peste 30 de obiective.În afara monumentelor existente deja, pe care le-am menţionat anterior, toate celelalte sunt construcţii care, printr-o muncă asiduă, au fost identificate pe teren, studiate, dezasamblate, transportate şi refăcute, pentru a prinde viaţă în incinta muzeului, printr-o dispunere armonioasă executată în baza unui plan general, laborios, de amenajare peisagistică.

Arhetipurile unei filosofii de viaţăAnaliza monumentelor arhitecturale de la Curtişoara surprinde modul de viaţă în funcţie de condiţiile sociale, economice şi chiar politice existente la un moment dat. Acestea sunt evidenţiate de natura materialului de construcţie, de tehnicile utilizate, de dimensiunea monumentelor şi specificul sau destinaţia acestora ( de locuire permanentă ori sezonieră, instalaţii tehnice sau legate de ocupaţii).
Măiestrie Nu poate scăpa atenţiei noastre priceperea meşterului popular care a ştiut să îmbine într-o formă desăvârşită utilul cu plăcutul, prin decenţa proporţiilor, prin varietatea ornamenticii de bun gust, uneori de inspiraţie mitico-religioasă (soarele, şarpele, păunul ş. a.) prin modalitatea de utilizare a materialului de construcţie, în speţă lemnul, care induce de la sine respectul faţă de natură. Toate acestea sunt numai câteva dintre elementele definitorii ale unei filosofii de viaţă obţinută în urma unei experienţe acumulate din cele mai vechi timpuri şi care în prezent, din păcate, pare desuetă.

Cheile Sohodolului

Cheile Sohodolului

Gasesti aceste chei la aproximativ 15 km de Tirgu–Jiu. De pe ruta principala a drumul national DN 67, vei observa o ramificatie care te duce pana sus. Drumul este bine amenajat si poate fi parcurs cu masina, cu bicicleta sau cu piciorul. Asigura-te, insa, ca ai plamani buni pentru ca vei urca abrut pana sa ajungi in "canionul" Gorjului.
O alta modalitate de a ajunge aici este drumul european E79 dintre Tirgu–Jiu si Deva, dupa care este nevoie sa gasesti drumul 67D, iar mai apoi, vei urma un drumul forestier. Cheile Sohodolului, lânga satul Runcu, în drumul spre manastirea Tismana si satul Hobita, se detaseaza net ca fiind cele mai frumoase chei calcaroase din aceasta parte a tarii. Narile, Fusteica, Inelul, Pestera Popii, Pestera Gârla Vacii, sunt numai o parte din multitudinea formatiunilor carstice ce pot fi admirate si care, alaturi de verticalitatea abrupturilor si de vegetatia minunata datorata climatului mediteranean, dau o frumusete neasemuita acestor locuri.

SURSAhttp://eco-oltenia.ro/ro/texte/atractii/ariiprotejate/,http://stiri.acasa.ro/articole/turism/Cheile-Sohodolului

Manastirea Tismana

SCURT ISTORIC

Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească – un important monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre ortodoxe.
Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodiţa a fost distrusă puţin timp după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre cu o nepreţuită şi neobosită activitate rămânând, timp de peste şase veacuri, Mănăstirea Tismana.
Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, Radu Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Al. Ştefulescu susţinea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn şi s-au făcut danii prin hrisov.
"Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodiţa s-a dat şi Tismanei - scria istoricul - amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia şi aceluiaşi stareţ, Nicodim".
Abia după aceea a început construcţia Vodiţei din zid iar sub Radu I Vodă, zis şi Radu Negru Vodă, biserica din zid a Tismanei.
Intr-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colţuri, Mănăstirea Tismana este aşezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase, lângă gura întunecată a Peşterii Sfântului Nicodim şi de sub ale cărei ziduri ţâşneşte apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana.
Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1657 şi menţionează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „…într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin frumuseţea locului şi a aşezării, prin mulţimea apelor sale şi întărirea pe care o are, ajutată şi de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”
CTITORUL mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparţine alegerea a arhitecturii şi a decoraţiunilor acesteia. Construcţia din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) şi fiii acestuia Dan I (1384- 1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418).
SFÂNTUL NICODIM este de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi şi cneazul Lazăr al Serbiei.
Din dorinţa de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu, la 16 ani părăseşte în ascuns casa părintească din cetatea Prilep (Macedonia) şi cu ajutorul unor călugări athoniţi ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici îşi desăvârşeşte învăţătura, deprinzând limba slavonă şi greacă şi iniţiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc.
În Ţara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu.
Documentele istorice menţionează mai multe mănăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna şi Mănăstiriţa (în Serbia), Vodiţa, Gura Motrului, Topolniţa, Vişina, Aninoasa, Tismana, (în Ţara Românească) şi Prislop (în Ţara Haţegului).
Împreună cu el, Cuviosul Nicodim aduce un grup de călugări organizaţi în viaţă de obşte şi trăitori în rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.
Locul de rugăciune, priveghere şi odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire.
Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375 ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului la apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaşte şi la făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Marea Lavră” şi prima arhimandrie din ţară.
La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. El însuşi în anul 1405 a caligrafiat şi miniat un Tetravanghel pe pergament pe care la ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească cu cea mai veche ferecătură şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.
Cuviosul Nicodim s-a mutat la cele veşnice la 26 decembrie 1406 şi a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care şi l-a săpat dinainte. Acum o candelă neadormită veghează acest loc unde i s-au odihnit sfintele moaşte.
BISERICA Mănăstirii Tismana a fost sfinţită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, octombrie 3, care se păstrează şi astăzi.
Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos şi pridvor şi este susţinută de contraforţi şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul şi o parte din naos.
De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra ţării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri şi transformări, multe refaceri şi donaţii din partea voievozilor Basarabi şi a unor boieri înstăriţi, mănăstirea fiind ctitorie voievodală
şi un puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele şi uşile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotniţa şi a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut mari donaţii mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi obiecte de cult a făcut Constantin Brâncoveanu.
PICTURA. La început Biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice şi florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul al XVI-lea (1564) de pictorul Dobromir din Târgovişte. Această pictură în culori vegetale se află şi astăzi pe pereţii din pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se păstrează în Ţara Românească.
În anul 1732 se reface pictura din Naos şi Sfântul Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată 1766 pictor fiind Dimitrie Diaconu.
În 1955, în cadrul lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut la extracţia frescei din 1766 din Pronaos – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost încorporată în pereţii muzeului Mănăstirii şi pe coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat şi conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după toate canoanele artei bisericeşti, cu deosebit talent şi evlavie. La realizarea celor nouă registre ale Sinaxarului s-a folosit un roşu oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana.
O ultimă pictură a Bisericii s-a făcut în Pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim şi pictat în 1994 de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect şi armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictaţi toţi sfinţii daco-români descoperiţi şi canonizaţi în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de toţi sfinţii români ce se prăznuiau.
TEZAURUL Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte
din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecţie de picturi murale (provenite din Pronaos, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărţi vechi, veşminte, uşile vechi ale bisericii (1782) şi altele.
În Biserică se găseşte o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine trei părticele de Sfinte Moaşte: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă şi crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Biserica Mănăstirii Tismana îşi etalează statutul de „monument de artă” prin tot ceea ce reprezintă şi există în ea: catapeteasma din stejar executată în 1766 în stil post-brâncovenesc cu ornamente florale, suflată în aur, cu icoanele împărăteşti (1844); iconostasul mic sculptat în lemn de tei, aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (tetrapoadele) sculptate de călugări în anul 1731 şi 1735; policandrul mare din alamă lustruită secolul al XIX-lea; toaca metalică de forma vulturului bicefal – stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, şi altele.
Poetul George Coşbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.
Mănăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici în anul 1949, care duc viaţă de obşte, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se săvârşesc după tipicul tradiţional. Sfânta Liturghie în fiecare zi, Vecernia seara şi Miezonoptica şi Utrenia la miezul nopţii; Cântările se fac pe muzică psaltică conform tipicului monahal.
În prezent, Mănăstirea are 60 de vieţuitoare, dintre care cinci stau în schiturile mănăstirii, stareţă de peste 40 de ani este Stavrofora Ierusalima Gligor sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe şi importante înnoiri.
Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: Cioclovina de Jos, amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim, având hramul „Sfinţii Voievozi”, şi Cioclovina de Sus, ridicat de acelaşi egumen în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul „Schimbarea la Faţă”. Bisericuţa Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul Grigore Popescu. A fost sfinţită de IPS Teofan, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolitul Olteniei în vara anului 2005.
Mănăstirea Tismana a fost şi rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaş muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului şi o fereastră deschisă spre aspiraţiile viitorului.
SURSA:http://www.manastireatismana.ro/ro.htm